Acta Centri Lucusiensis

Revista Acta Centri Lucusiensis (ACL) este publicaţia ştiinţifică de prezentare în formulă editorială a activităţii de cercetare desfăşurate, cu prioritate, în cadrul şi/sau sub sigla CSDR Lucus. Revista poate găzdui şi articole ale unor colaboratori externi, la propunerea acestora sau la solicitarea redacţiei, în condiţiile de abordare tematică, redactare şi deontologie ştiinţifică stabilite pentru toţi autorii.

Ritmul de editare al revistei este semestrial – pentru versiunea electronică, respectiv, anual - pentru versiunea print, care reuneşte şi dezvoltă cele două ediţii electronice ale anului. Pentru numărul aferent semestrului I, termenul de apariție este 15-31 iulie, iar pentru numărul aferent semestrului II, termenul de apariție este 15-31 ianuarie al anului următor. Subiectele generice pentru modulele tematice (valabile pentru toate ediţiile revistei din anul următor) vor fi anunţate de secretariatul redacţional până la 1 decembrie. Modulele tematice nu sunt exclusive, fiind admise spre publicare şi articole cu subiecte terţe.

Revista "Acta Centri Lucusiensis" a fost înregistrată la Biblioteca Naţională a României cu codurile ISSN 2343-8266 şi ISSN-L 2343-8266.

Revista ”Acta Centri Lucusiensis” este indexată în:



Termenele-limită de prezentare a materialelor redacţionale sunt, în absenţa altor precizări, următoarele:

  • 31 mai – pentru numărul electronic aferent primului semestru al anului calendaristic
  • 30 noiembrie – pentru numărul electronic aferent celui de-al doilea semestru al anului calendaristic, pentru numărul print al anului, precum şi pentru eventualele completări şi/sau reveniri la articolele numărului electronic estival

Membrii CSDR Lucus, cercetătorii asociaţi şi colaboratorii externi sunt rugaţi să utilizeze, pentru transmiterea articolelor destinate revistei Acta Centri Lucusiensis şi pentru corespondenţa asociată acestora, adresa de contact a Redacţiei ACL: redactielucus@laurlucus.ro